Situare în raport cu mediul
Monumentul se află în mijlocul Parcului Justiției din Timișoara în vecinătatea cinematografuui Capitol, unde își desfășoară activitatea și Filarmonica Banatului și Facultatea de Hidrotehnică.
Textul inscripției
IN MEMORIA DEPORTAȚILOR ÎN BĂRĂGAN
1951-1956
Descriere generală
Monumentul reprezintă o cruce de metal (structură metalică sudată) încadrat de o boltă cu trei picioare de susținere, care se reunesc deasupra, având și corpuri de iluminat. Crucea este așezată pe un soclu de 1,50 metri, realizat din travertin. Monumentul are o înălțime de 10 metri.
Starea monumentului
bun
Contextul dezvelirii monumentului
Monumentul a fost sfințit la Rusalii, în anul 1996, de către ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, la comemorarea a 45 de ani de la deportările din Banat. Realizat din inițiativa Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan (președinte Silviu Sarafolean) este opera arhitectului Sorin Gavra. La ceremonial au participat, pe lângă autoritățile locale, zeci de foști deținuți politici din toate colțurile țării.
Istoria ulterioară
Monumentul păstrează și azi vie în memoria colectivă drama celor 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, care în 17-18 iunie 1951, de Rusalii, au fost ridicate din căminele lor și aruncate, după un drum de două săptămâni, în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni. După 1956 au putut să se întoarcă în satele lor, unde au găsit casele devastate și totul distrus. După cifrele oficiale 1.700 de persoane, dintre care 174 de copii au rămas în pământul stepei, doar puțini au mormintele cunoscute.
Semnificația actuală
Loc de comemorare a victimelor deportaților în Bărăgan, victime nevinovate ale regimului comunist. Anual, de Rusalii, are loc un parastas la care participă membri ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, precum și deportaţi din toate colţurile ţării, în special din judeţul Timiş, preoti, oficialităţi locale și județene. Ceremonialul de comemorare este urmat de depuneri de jerbe de flori pentru a păstra vie memoria celor care au suferit.