Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman / Crucea de pe Caraiman

Anul dezvelirii

1928

Persoana/persoanele/evenimentul căruia îi este dedicat monumentul

Monumentul este dedicat soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial.

Localizare

România, Buşteni, Vârful Caraiman

Situare în raport cu mediul

Monumentul este situat în şaua Masivului Caraiman (aflat în partea estică a Munţilor Bucegi), pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudine de 2291 m.

Textul inscripției

Fără inscripţie.

Descriere generală

Monumentul are o înălţime totală de 39,30 metri, din care soclul are 7,90 metri şi crucea propriu-zisă 31,40 metri. Crucea este realizată din traverse de oţel îmbinate prin nituire. Atât axul vertical al crucii, cât şi cele două braţe sunt împărţite în cuburi, fiecare latură a cubului având două traverse diagonale ce unesc laturile, formând, la rândul lor, „crucea Sfântului Andrei”. Crucea este aşezată pe un platou din beton, de formă pătrată, cu latura de 21,5 metri, înconjurat la est, nord şi sud de stâlpi din piatră, legaţi între ei prin lanţuri groase metalice. Pe latura vestică a monumentului, pe interior, se află o scară metalică, care urcă până spre vârful crucii. Pentru a fi vizibilă, crucea a fost prevăzută, încă de la început, cu un sistem de iluminare. În prezent, crucea este iluminată de 300 de becuri.

Starea monumentului

bun

Contextul dezvelirii monumentului

Ideea construirii unui monument la Bucegi în memoria soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial a apărut încă din 1921. Monumentul a fost realizat din ordinul Regelui Ferdinand I, iar ridicarea sa s-a făcut în două etape. Prima a început în 1924 şi a presupus realizarea fundaţiei. A doua etapă a început în 1926, când s-a trecut la construirea propriu-zisă a monumentului, în baza proiectului arhitecţilor Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Materialele pentru realizarea monumentului au fost transportate până la altitudinea de aproape 3000 de metri cu ajutorul căruţelor şi al funicularului. Monumentul a fost inaugurat la 14 septembrie 1928, de Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Istoria ulterioară

După instaurarea regimului comunist, crucea a fost neglijată, ajungându-se la renunţarea iluminării acesteia. În 1972, autorităţile comuniste au venit cu ideea de a tăia braţele crucii, iar în vârful ei să fie pusă o stea, ca simbol al victoriei socialiste. Însă planul nu a fost pus în aplicare. Din anul 1991, crucea a fost din nou iluminată. În anul 2013, monumentul a fost desemnat de către Guiness World Reords ca fiind cel mai înalt monument aflat la cea mai înaltă altitudine din lume.

Semnificația actuală

Crucea de pe Caraiman este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale zonei, fiind vizitat anual de mii de turişti. Prin dimensiunile impresionante, Crucea este vizibilă de la zeci de kilometri atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii (datorită sistemului de iluminare). Ocazional aici sunt organizate ceremonii de comemorare. O astfel de ceremonie a fost organizată în 2018, anul în care se împlineau 100 de ani de la Marea Unire a românilor şi 90 de ani de la inaugurarea monumentului.

Localizare


Unnamed Road
Județul Prahova.
Rumunia ,105500