Situare în raport cu mediul
Cenotaful se află în Cimitirul Săracilor (Parcul Memoriei), situat la ieșirea din Sighetu Marmației, pe şoseaua către Satu Mare, la mai puțin de 50 de metri de frontiera româno-ucraineană.
Textul inscripției
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei 2008
Descriere generală
La Cimitirul Săracilor fost desenată din brazi o hartă a ţării, Monumentul, un altar-cenotaf, a fost ridicat în locul de pe hartă al oraşului Sighet, unde în anii ’50 a fost închisă elita politică, economică, culturală şi religioasă a României interbelice. Monumentul este compus dintr-un altar din calcar, prevăzut cu o nişă, unde au fost depuse zeci de urne cu pământ adus din diferitele închisori, lagăre, centre de deportare, locuri de execuţie. În spatele altarului veghează o cruce în stil bizantin, realizată tot din calcar.
Starea monumentului
bun
Contextul dezvelirii monumentului
Cimitirul Săracilor este situat la 2,5 km de oraş, ansamblul fiind dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste. Astăzi cimitirul este parte a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, întrucât în anii 50 aici fuseseră aruncate în gropi anonime trupurile câtorva zeci dintre deţinuţii politici morţi în închisoarea Sighet. Nu se ştie cu certitudine câţi dintre morţi au fost îngropaţi aici şi câţi în alte locuri, întrucât comuniştii au practicat ştergerea urmelor: numele celor decedaţi nu erau nici înregistrate în acte, nici marcate pe mormânt. Nevoia de a marca Cimitirul Săracilor ca loc de înmormântare a o parte dintre deţinuţii politici decedaţi la Sighet a dus la ridicarea pe locul oraşului Sighet, din cadrul conturului hărţii României realizată din brazi a unui monument. Aceasta a fost realizată de maestrul pietrar Constantin Marinete şi dezvelită în anul 2008 cu ocazia Zilei Memoriei.
Istoria ulterioară
În fiecare an, cu ocazia Zilei Memoriei (Sărbătoarea Înălţării Domnului) sunt aşteptaţi la Memorial foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei care n-au renunţat la amintirea suferinţei, iar după încheierea evenimentelor la Cimitirul Săracilor se face o slujbă de pomenire pentru cei morți în închisori, în lagăre şi deportări.
Semnificația actuală
Loc de pelerinaj şi comemorare anuală în cinstea martirilor anticomunişti. Fiind parte a Memorialului Sighet, Cimitirul Săracilor, şi, implicit, Cenotaful, este vizitat anual de mii de turişti.
Publicații, surse, link-uri