Statuia lui Anton Durcovici

Anul dezvelirii

2015

Persoana/persoanele/evenimentul căruia îi este dedicat monumentul

Anton Durcovici , episcop romano-catolic, închis în perioada comunistă, beatificat de Biserica Catolică

Localizare

Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 26 Iași, 700064

Situare în raport cu mediul

Statuia lui Anton Durcovici este amplasată în curtea interioară a Catedralei Romano-Catolice „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iași, imediat lângă Biserica Romano-Catolică Adormirea Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Catedrala Veche. În apropiere se găsesc și Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Mitropolia Moldovei și Bucovinei precum și Centrul de Pelerinaj Sfânta Parascheva.

Textul inscripției

ANTON DURCOVICI

MARTIR

EPISCOP DE IAȘI

1947-1951

FERICITE ANTON DURCOVICI,

ROAGĂ-TE PENTRU NOI!

Descriere generală

Bustul lui Anton Durcovici are o înălţime de 1.70 m, o greutate de aproximativ 200 kg şi este sculptată în lemn, fiind așezat pe un soclu de marmură.

Starea monumentului

bun

Contextul dezvelirii monumentului

Statuia a fost realizată de către sculptorul Jozsef Demeter din Iași. Dezvelirea statuii, la 17 mai 2015, la un an de când episcopul martir Anton Durcovici a fost ridicat la cinstea altarelor, a fost marcată prin celebrarea unei Liturghii pontificale, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iași, urmată de o procesiune pe străzile orașului.

Istoria ulterioară

De-a lungul timpului statuia lui Anton Durcovici a devenit loc de pelerinaj atât pentru credincioșii romano-catolici din România, cât mai ales pentru cei din Moldova.

Semnificația actuală

Anual este vizitat de sute de credincioși catolici, fiind în circuitul turistic al celor care vizitează orașul Iași. Cel puțin de două ori pe an, în data de 17 mai și 10 decembrie, au loc momente de celebrare, repsectiv comemorare a zilei de naștere și deces a episcopului martir, decedat în penitenciarul din Sighet în 1951.

Localizare


26 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Iași, Județul Iași.
Rumunia ,700064